Business Town

10 PERICOLE CU CARE TE CONFRUNTI CA ANTREPRENOR (SI CUM LE FACI FATA)

 

Milioane de oameni din întreaga lume visează să devină antreprenori. În fapt, este vorba de a fi propriul tău șef, de a-ți stabili singur programul și de a sta relaxat în timp ce le spui altora ce trebuie făcut, nu?

Ce bine ar fi dacă ar fi atât de ușor să fii antreprenor!

A te aventura pe drumul tău nu doar pentru a-ți conduce propria afacere, ci și pentru a reuși în antreprenoriat, presupune un risc ridicat, chiar dacă alegi să faci acest lucru numai în timpul liber. Cu toate acestea, prin implementarea unui plan de afaceri pentru a face față pericolelor viitoare, vei avea soluții pentru a-ți pune lucrurile la punct înainte de a te arunca în lumea antreprenoriatului.

1. Lipsa salariului stabil 

Toate întreprinderile trebuie să reinvestească capitalul în companie pentru a facilita dezvoltarea și poate dura luni întregi, dacă nu chiar ani, până să îți poți plăti un salariu stabil.

Soluție: Se recomandă să ai un venit regulat economisit pe minim 6 luni, înainte de a te aventura în antreprenoriat. Fă-ți planuri pentru evenimente neașteptate, deoarece este posibil să fie nevoie să te limitezi la lucrurile de strictă necesitate și să ai un stil de viață minimalist până când vei obține succesul în afaceri. Deocamdată nu va trebui poate să fii atât de drastic, dar este bine să fii totuși pregătit! 

2. Accentul pe fluxul de numerar

Fluxul de numerar (cash flow) depinde strict de venitul din vânzarea produselor și serviciilor tale. Dar ce se întâmplă dacă un client nu își plătește factura la timp? Ai capitalul pentru a acoperi cheltuielile zilnice dacă apar situații neprevăzute?

Soluție: Trebuie să ai un plan de afaceri robust și un capital care să-l susțină înainte de a pătrunde în lumea afacerilor. Fă-ți cercetările. Accesează clienți de încredere și cunoaște costurile, nu numai ale operațiunilor zilnice, ținând cont și de potențialele defecțiuni, pierderi ale clienților, taxe legale, schimbări ale pieței, progrese tehnologice și multe altele. De asemenea, ar trebui să ai o agenție de colectare pe care să o poți folosi în plan secundar, astfel încât să țină evidența a ceea ce ți se datorează, pentru orice eventualitate.

3. Cererea pieței pentru produsul și/sau serviciul tău

Piața se poate schimba (și de cele mai multe ori chiar se schimbă) foarte repede. Trebuie să fii pregătit cu un plan și să fii suficient de flexibil pentru a-ți orienta organizația conform cererii de pe piață. Poate că vinzi săpun de mâini cu lapte de capră, dar dintr-o dată toată lumea își dorește produse non-animale. Ai un plan de rezervă?

Soluție: Diversificarea produselor sau serviciilor tale poate fi esențială în a te asigura că schimbările de pe piață nu îți zdrobesc afacerea. Planul tău de afaceri ar trebui să aibă, de asemenea, o strategie de ieșire pre-planificată, în special pentru produsele aflate în trend. 

4. Timpul

Ca proprietar de afacere, timpul tău este acaparat rapid, deoarece ești factorul determinant al ideilor, marketingului, vânzărilor, prospectării, închiderii etc. Ești responsabil pentru fiecare detaliu al afacerii tale, de la aspectele juridice până la deciziile finale și, dacă nu ai timp, vei fi copleșit rapid, devenind o victimă a epuizării. 

Soluție: nu uita să îți faci timp pentru a te relaxa. De exemplu, poți avea un moment stabilit la sfârșitul zilei în care să îți oprești telefonul mobil și să îți închizi laptopul pentru a te concentra asupra ta și a familiei tale. Deleagă responsabilitățile angajaților în care ai încredere și organizează-te cu ajutorul unui program, astfel încât să nu ratezi niciodată un termen limită sau să te simți deodată copleșit sau grăbit.

5. Sănătatea 

Spre deosebire de situația în care lucrezi pentru altcineva, nu mai poți să îl suni pe șeful tău și să îi ceri o zi liberă și să te aștepți ca activitatea să continue în condiții normale, deoarece, fără tine, afacerea nu merge. Extenuarea, stresul și bolile sunt obstacole pe care trebuie să le întâmpine fiecare antreprenor și toate pot avea efecte dăunătoare asupra stării tale de sănătate. 

Soluție: Dacă încerci să le faci pe toate, inițial afacerea ta va avea de câștigat, dar vei descoperi rapid că insomnia, stresul și epuizarea au un efect negativ asupra procesului tău de gândire, asupra ideilor tale și a temperamentului tău, afectându-ți afacerea pe termen lung. Întotdeauna este important să îți faci timp pentru tine, deoarece atunci când ești sănătos, și afacerea ta este sănătoasă.

6. Angajații

Ca nou antreprenor, cel mai probabil nu vei avea investiția inițială de capital necesară pentru o mare echipă de angajați, ceea ce înseamnă că este esențial fie să înveți tu cum să le faci pe toate, fie să angajezi un grup mic de oameni care să fie potriviți pentru obiectivele tale și nivelul tău de energie. 

Soluție: fă cercetări, pune întrebări dificile și nu îți fie teamă să faci angajări pentru o perioadă de probă cu termene stabilite pentru proiecte, astfel încât să te asiguri că angajații tăi se potrivesc perfect afacerii tale. Ai nevoie de oameni care să corespundă viziunii tale de afaceri, iar atunci când lucrezi cu o echipă mică, un angajat nepotrivit poate afecta drastic termenele și obiectivele propuse. Fii pregătit să faci concedieri dacă este nevoie și ai încredere în instinctele tale. Echipa potrivită așteaptă să fie găsită, deci nu îți fie teamă să recunoști când lucrurile nu merg bine și ce trebuie făcut pentru a rectifica situația. 

7. Starea emoțională

Oportunitatea de a deveni propriul șef este emoționantă! Din păcate însă, multe startup-uri eșuează încă din primul an. Piețele se schimbă, clienții nu mai sunt de găsit, și poți să te confrunți cu faliment, acțiuni în instanță și o mulțime de alte circumstanțe neprevăzute care pot genera mult stres emoțional și fizic.

Soluție: Pregătește-te pentru căderi și stres, având la dispoziție sisteme de sprijin, mentori și planuri care să îți ajute bunăstarea emoțională în timpul încercărilor. 

Ți-ai pus în plan un sistem de sprijin? Ai pe cineva care să te poată asculta, să empatizeze cu tine și să îți ridice moralul? Dacă nu, recomand cu căldură să pui bazele acestui sistem încă de la început.

8. Riscul din partea concurenței

Fiecare afacere are de înfruntat concurența, drept pentru care trebuie să fii vigilent când înveți dedesubturile acesteia, protejându-ți în același timp propria afacere. Sunt implicate mai multe costuri juridice atunci când vine vorba de drepturile tale intelectuale și de proprietate, întrucât vor exista întotdeauna persoane care vor încerca să te copieze, să îți fure numele, planurile etc. și să le comercializeze ca și cum le-ar aparține.

Soluție: Depune spre protecție mărcile comerciale și drepturile de autor și asigură-te că există contracte profesionale pentru clienți, personal, producători etc. pentru a-ți proteja interesele. Protejează-ți afacerea ca și cum ar fi copilul tău!

9. Riscul operațional

Sistemele tehnologice IT, lanțurile de aprovizionare, evidențele contabile, posibilele fraude, întreținerea sistemului etc. intră la categoria de risc operațional și dacă nu te ocupi suficient de fiecare sistem, sunt riscuri mari să apară probleme. Evidența contabilă, de exemplu, trebuie făcută cu precizie și consecvență pentru a evita erorile din registre, care ar putea să te coste mii, dacă nu milioane de euro, în taxe sau amenzi.

Soluție: Pentru a atenua riscul operațional, poți alege să angajezi o echipă de gestionare a riscurilor pentru a te asigura că sistemele și modul lor de funcționare sunt protejate împotriva fraudei, a atacurilor hackerilor etc., și este important să îți faci întotdeauna timp pentru a monitoriza și evalua cu regularitate personalul și sistemele pentru a te asigura că dispui de oamenii potriviți pentru fiecare sarcină. 

10. Familia

Sacrificiul este esențial în afaceri. Uneori trebuie să renunți la un lucru pentru a avea loc pentru ceva mai important. Familia nu ar trebui să fie sacrificată, dar deseori este. Echilibru dintre rolul de antreprenor și cel de mamă, de exemplu, nu există în realitate. 

Soluție: Dacă îți pregătești familia pentru obiectivele tale și timpul de care vei dispune, ea va înțelege mai bine că este posibil să nu ajungi la toate meciurile de fotbal al copiilor sau la toate mesele de seară. Dacă îi inviți pe cei dragi să ți se alăture în călătoria ta, vor avea parte de o experiență educațională și vor putea deveni „ambasadorii” tăi! 

Dacă abordezi activitatea fiecărei zile pe măsură ce apare și optezi pentru a fi flexibil în fiecare moment, vei reuși să elimini stresul și vinovăția pe care s-ar putea să le resimți pentru că ești nevoit să te distanțezi. Nu este vorba despre echilibru, ci despre satisfacerea nevoilor tale, prin faptul că iei o decizie în momentul potrivit al zilei, pentru a găsi împlinirea interioară.

Pe scurt, sunt multe pericole dacă vrei să devii propriul tău șef și pornești pe drumul spre succesul antreprenorial, însă prin implementarea unui plan de afaceri robust, înțelegerea și reacția potrivită la pericolele inerente, crearea unei echipe de sprijin și buna cunoaștere a investiției de capital, a timpului și a energiei implicate, vei putea face față riscurilor cu un plan bine pus la punct, minimizând pericolul de eșec.

Acum că ai o înțelegere clară a unora dintre riscurile antreprenoriale, fă pasul și realizează tot ce îți stă în putință pentru a reuși, deoarece nu este nimic mai bun decât să fii propriul tău șef și să îți duci visele la îndeplinire!

Sursa: https://dorudima.ro/10-pericole-cu-care-te-confrunti-ca-antreprenor-si-cum-sa-le-faci-fata/

Comments

mood_bad
  • No comments yet.
  • Add a comment